Pisicoteca practică a lu’ moș Pârșu

de T. S. Eliot

Tipărită la editura Humanitas

„Humankind cannot bear very much reality” (T. S. Eliot)

T. S. Eliot a fost unul dintre cei mai cunoscuți poeți englezi, fiind o figură importantă în poezia modernă a secolului XX și nu numai. Deși cărțile sale de poezii sunt complexe, serioase, manifeste ale generației interbelice, precum „The waste land” ori „Four Quartets”, în 1939 a publicat pentru nepoții săi „Pisicoteca practică a lu’ moș Pârșu”, un compendiu de versificație ușoară care te poartă printr-o lume a pisicilor personificate. Titlul provine chiar de la o poreclă dată lui de către Ezra Pound, „Old Possum” (în engleză) ori în traducerea scriitorului Florin Bican, „moș Pârșu”.

Această carte a inspirat și celebrul musical „Cats” compus de Andrew Lloyd Webber, compozitor britanic cunoscut și pentru faimoasa operă „Jesus Christ Superstar”. Prima producție a fost jucată timp de 21 de ani în Londra și 18 ani pe Broadway, doborând recorduri.

Pisicile bat orice record pe Facebook ori TikTok, fiecare dintre noi devenind obsedat să clickuim când e vorba de expresia angelică a vreunui motan ori mișcările ondulate ale cozii vreunei mâțe. Poemele lui T. S. Eliot folosesc imaginea pisicii fie personificată, fie caricaturizată redând scenele într-un limbaj pe cât de ușor de înțeles și ușor de rostogolit în versuri, pe atât de complicat de tradus. Florin Bican, declară în prefața cărții că a tot căutat aproape 30 de ani căi de a o traduce întocmai până când s-a hotorât să „transplanteze în loc să traducă”.

Desigur, la versiunea cărții în română, domnul Florin Bican, care a preluat misiunea grea de a o traduce are un aport extrem de important . După părerea mea, cele mai grele texte de tradus sunt tocmai poeziile, căci nu doar conținutul trebuie respectat, ci și rimele ori măsura! De ce zic și măsura? Deoarece, ca să iau un exemplu descris de Florin Bican, într-unul din poemele acestei cărți, în care trenurile sunt un element important, autorul folosește rima și durata versurilor astfel încât, citită cum trebuie, ar suna precum bătăile ritmice ale unui tren, un sunet greu de transpus în limba română fără a se schimba conținutul poemului. Și nu numai, căci în „resădirea poveștilor în sol autohton”, întârzierea controlorului cu câteva minute devine în versiunea autohtonă una de câteva ore, pentru a reda experiențele tipic românești. Nu degeaba, în multe țări cartea lui T. S. Eliot a fost declarată incompatibilă cu respectiva limbă așa cum recunoaște și domnul Bican în prefață.

„După același principiu am încercat să convertesc abundența de aluzii care scapără din textul original în aluzii care să rezoneze cu o masă (cât mai) mare de cititori autohtoni. Pentru a adapta textul rezultat la alterațiile operate, a trebuit să ajustez registrul, astfel că omologii români ai pisicilor originale au căpătat o aură locală care îi ajută să se integreze firesc în context” (Florin Bican)